Bunica
Cu ochii triști și goi, privea la noi...
Știa că va muri-n curând
Și ar fi luat cu ea,
În irisul aproape mat
Atâtea câte a lăsat,
Spre a le-avea în universul celălalt.
"E prea curând... De-aș fi putut lupta
Cu boala asta crâncenă și grea!
Dar mă așteaptă-acolo un bătrân. Mi-l amintesc..
Mai bine-l văd acum!
Îmi face semn spre a-l urma, știu bine,
Însă la voi, aici, ceva ma ține.
O datorie, vezi, mai am în lume,
Câteva vorbe, maică, a vă spune.
Prin lege-și cere lutul întrupare,
Vreau să vă cer ceva la fiecare!
Tu, pruncul meu cel mare, dă-mi icoana!
În ea îmi pare c-o revăd pe mama...
Iar tu, fătucă, candela aprinde!
Tu, fiul meu cel mic să iei aminte!
Când îmi voi da suflarea cea din urmă
Ia cornul ista și a jale sună!
Să sufle vântul... Doliul din portiță
Legați-l de un fir de lămâiță,
Căci mă cunun cu cel ce v-a fost tată....
Să vă sărut aș vrea, ultima dată!
Nu vă certați pe casă sau avere!
Nu știți că-n lumea asta totul piere?!
M-așteaptă spre nuntire tatăl vostru...
Să vă rugați mereu! Să țineți postul!
Fiți oameni buni precum v-am învățat!
Mereu vă fie sufletul curat!
Nu-mi dați osândă cu întunecare,
Ci puneți la mormânt o lumânare!"
Și a plecat... Și ar fi luat cu ea
Cuvinte dulci de albă catifea.
Și a plecat... Și ar mai fi rămas
Cu cei ce i-a iubit, măcar un ceas...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.