Etatea iubirii
Este cumva un mal, un stăvilar iubirii,
Făcut din zile strânse, acumulate dig,
Sau e oricând scânteie, să dezmorțească frig...
Inimă, fără piept, bătând porți resimțirii?!
Rămâne tot copil în dragoste, dorință
Ținută ascuns timid, să explodeze floare...
Ca pom fără de vârstă, iar anual candoare
Își scuturând petale, să încânte-n iz sentință.
E ca un bob de dor ce așteptă tresărire
De licăr dintre pleoape, pe sâmbure să-l spargă
Dând buzna peste gând, rămas o goală targă
Cu visul vindecat de-o suavă amăgire.
E poate oboseala ce în profunzimi topește
Ardorile în văpăi în brazier molcom,
Mocnit, plin rădăcini, tot din inele, pom...
De leagăn, ce din veșted eternu-și înverzește.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.