Te ocolesc cu vrere, răutate dospită...

Te ocolesc cu vrere,
Răutate dospită în pântecele lumii moderne,
Ce sufletul multora şi pe al meu ades ai umilit,
N-ai înţeles la timp, ce frumos se poate trăi în lume,
N-ai înţeles, că singură te spânzuri în hamacul prostiei,
Că singură sufletul ţi-ai vândut şi l-ai rănit.

Nu poţi învinge sămânţa iubirii divine,
Aşa cum nu poţi schimba nicio lege a firii omeneşti,
Dar voinţa ta poate înfrâna plăcerile tale ieftin râvnite,
Care nu duc niciunde la bine,
Şi lăcomia-ţi mare nu va mai fi pe viitor
Acea groaznică groapă cu lei.

Privesc cu duioşie, cum îţi chinui timpul mereu,
Orbecăind printre deşeurile caracterelor umane,
Când vei slăbi hăţurile desfrânărilor stupide şi goale?
Nu vezi cum în lianele vieţii te împleticeşti
Şi-n hăul confuziilor înotând te adânceşti?

Am învăţat să te ocolesc,
Răutate dospită în pântecele lumii,
Te las să te zbaţi în drojdia ta împuţită de timp,
Eu am ales paradisul iubirii adevărate,
Cum trebuie să facem dealtfel cu toţii,
Până nu e târziu.
M-am aliat cu Dumnezeu şi-a lui Sfântă credinţă,
Care niciodată nu ma lăsat la greu
Şi nici nu mi-a trădat marea speranţă...
De ce numai necazul să ne apropie de El
Şi pe noi oamenii, de noi?

Şi răsplata alegerilor mele n-a intârziat
În palate de bucurii viaţa mi-a transformat,
Aşa cum mulţi dorim şi visăm,
Când înţelegem puterea cuvântului înţelepciune,
Şi când la pieptul ei ne maturizăm.

poezie de Valeria Mahok (27 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!