Soţului meu

Dacă nu ne-ar fi fost dat să murim,
Poate nu te-aş fi îmbrăţişat atât de des;
Nu ţi-aş spune la revedere-atât de grijulie
Dacă-aş fi sigură c-o să te-întorci. La mine, bineînţeles.

Poate că n-aş fi apreciat valoarea fiecărei zile,
A fiecărui zâmbet sau semn de-afecţiune arătat,
Dacă te-aş fi cunoscut întru totul şi dacă-am fi putut rămâne
Pentru vecie unul jumătatea celuilalt.

Poate nu mai avem de cheltuit mulţi ani sub soare;
Curând unul va dispărea-n mirarea mare, pe vecie,
Iar eu nu voi mai avea pe cine să-îmbrăţişez sau să ating.
Desigur, ştiind asta creşte-n noi un fel de duioşie.

Să schimb eu lucrurile-n lume dacă mi-ar plăcea
Şi-astfel să devenim nemuritori? Iubirea mea, aş vrea.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!