Neant
Doar florile mai adună
Lumina!
Tristețea e gri,
lacrima incoloră,
timpul e fum și cenușa-i uitată,
omul - neant -...
Neant, viața toată!
Sângele-i roșu
Cum roșie-i zarea,
Albastru răsare uneori, cerul,
Gândul mai cheamă la el
depărtarea...
Afla-vom vreodată luminii,
misterul?
Sămânța
în galben s-a îmbrăcat,
Embrioni verzi
mai germinează pământul,
Istoria lumii s-a tot repetat
și-n toate acestea,
suveran e Cuvântul!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.