Când eram mic (7-11 ani) şi eram foarte bun la pian, era prin 1990 şi nu era uşor să aduci aparatura de filmat ca să înregistrezi. Eram un puştiulică în frac...

Când eram mic (7-11 ani) şi eram foarte bun la pian, era prin 1990 şi nu era uşor să aduci aparatura de filmat ca să înregistrezi. Eram un puştiulică în frac, cu cămaşă albă, în faţa publicului şi aveam mai puţine emoţii decât la vârsta adultă deşi trebuia să interpretez piesele fără greşeală în faţa unui public pretenţios. Azi, au rămas doar amintirile din mintea şi sufletul meu din acele vremuri atât de preţioase. Totuşi, după 20 de ani m-am reapucat să învăţ, ruginit, mai bătrân, mai încet la minte şi prin 2011 m-am şi înregistrat un pic. Am şi o amintire video! Uneori nu toate talentele noastre devin cariere şi vocaţie, ba dimpotrivă, unele poate le vom sacrifica. Însă e important ca măcar un talent al nostru să îl antrenam şi să îl ducem la gradul de măiestrie. Eu am ales ca acest domeniu pentru mine să fie psihologia, însă privesc pianul ca pe marea dragoste pierdută a vieţii mele. Ai grijă de talentele tale. Ele sunt cu adevărat singura şi adevărata noastră comoară în această viaţă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Votează! | Copiază!