Timpul omului

În Cimitir Belu, printre vechi morminte,
Stă un bătrân uitat, de veacuri, pe un mormânt, de piatra sură.
Aşteptând pe cineva s-a pară...
Şi-n treabă pe ori-şi-care cu sfinte rugăminte,
De nu cunosc pe cineva ca locul să-il dee.
Ca să se poate odihnii şi el, pentru întâia oară,
Chiar pentru o idee,
Măcar de o să moară.

Aceasta-i rugămintea, bătrânului şmirghel,
Uitat de toţi şi toate, în astă lume moartă.
A cărei probleme, din zi şi noapte se fac roată,
Şi ca să se rezolve toate, trebuie scos un ştecher...
Ce glumă!
N-o să meargă, e prea groasă treaba.
Şi uite asa am deviat, de la bătrânul,
Ce sta stingher, în Cimitirul Belu.

poezie de Cristina Vărăreanu (1 octombrie 2016)
Adăugat de Cria
Votează! | Copiază!