Carnaj

Mă dor copacii din pădurea ţării,
Că li se curmă viaţa prematur,
Că nu mai mângâie cu coama norii,
Iar cetinile-s pline de cusur.

Când brazii plâng răşini de rană-adâncă,
Că urlă fierăstraie-n vârf de stei,
Când vulturii heraldici ni-i alungă,
Şi nu-s vitejei să strige alelei.

Izvoarele devin tot mai amare,
În munţii tot mai goi şi otrăviţi,
Când Dumnezeu se mută din altare,
Si vanitosi uităm sa fim smeriţi.

Ne vânzolesc din nou străinii ţara,
Şi parcă nu ne pasă de nimic,
Nu mai vedem c-am devenit povara
Şi gliei sacre propriu' inamic.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!