Sonetul încercării
Mestecenii supli în coaja lor albă
Fantastici pe ocrul din toamna reală,
Se-nălță timizi spre-un cer de cerneală
Și-încet, ca o vrajă, încep să mă soarbă.
Mă bate pe umăr tăcerea solară
Iar viața arunc-o mănușă pe iarbă
În semn de stârnire în mine o grabă
De pași înainte, spre-o lume mai clară.
Mai mușc dintr-o clipă, mă târâi spre alta
E grea încercarea pe-un suflet ce arde,
Dar nu-i scena-nchisă, nici stinsă rivalta.
Oi trece mirată pe noi bulevarde
Și-oi strânge în mine cam tot, laolaltă,
Să-mi țină de cald peste iarna ce cade.
sonet de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Carmen Pasat. [Vezi poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă, poezii despre suflet, poezii despre iarnă, poezii despre alb sau poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.