Către iubita evazivă
Nu mă mai iubi, te rog să pleci,
Ia-ți inima ce-mi dăruiai cândva;
În zadar pe sfânt îl rogi, în veci,
Deși poate, el nu te va salva.
Aceste jumătăți de săruturi mă ucid
A mai fost cineva servit astfel, seri după seri?
Cum poți fi înfometat atâta de perfid
În mijlocul unui ocean plin de plăceri?
Nu-mi mai arăta albeața sânilor, de crin,
Înrămurați cu pârâiașe azurii,
Pentru că deși ochii se satură din plin,
Setea și arșița din mine rămân vii.
Tantalus! Chinurile-ți pentru unii-s basne,
Dar prin mine toți-s preveniți în acest ceas:
Nu-i mare lucru-n Iad să fii supus la cazne,
Cât e, în Rai, să fii în flăcări ars.
Nu mă mai strânge-n brațe, deși dragi mi-s,
Și nici cu nurii tăi îmbietori nu mă-îmbăta,
Căci toate-acestea nu-s decât farmec și dichis
Care mă fac un simplu rob în viața ta.
Nu vezi cât de răbdător prezența ta mă face,
Cât de strâns o vrajă-n jurul tău mă ține?
Lucrușor frumos, vino, dar lasă-mi inima în pace,
Căci nu pot trăi în lume fără tine.
poezie de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Michael Drayton. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.