Iubirea şi destinul şi mintea mea-mpreună

Iubirea şi destinul şi mintea mea-mpreună
- Scârbită de ce vede, întoarsă spre trecut -
Mă copleşesc atâta, că ciudă port nebună
Acelui ce se află pe cellalt ţărm trecut.

Iubirea mă ucide; destinul nu m-ajută,
Şi-i mintea de mânie şi plâns descumpănită.
Astfel trăind, ea duce mereu o luptă mută,
Durerii fără seamăn de-a pururea robită.

Nu sper să mai se-ntoarcă frumoşii ani nicicând,
Ci şi mai rele zile în zile viitoare.
Iar drumul vieţii mele-i trecut de jumătate.

Nădejdea mea, vai, nu e ca adamantul tare;
Se sfarmă ca o sticlă din mâna mea căzând.
Şi frânte-n mijloc, iată, mi-s gândurile mele.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!