Iubirea mă ridică
Plecarea ta desigur că mă doare,
Fiorul ei mă arde zi de zi
Dar poartă și puteri vindecătoare
Și-acel curaj nebun, orice ar fi.
Răbdarea-i o povară inumană
Dar cum ar curge viața fără ea?
E plasture la inimă pe rană,
Acolo stă înfipt un colț de stea.
Iubirea mă ridică sau coboară,
E poarta larg deschisă către rai,
Dar când ea a purtat aripi de ceară,
În iad m-a aruncat un chip bălai.
Ar fi în viață tot după dreptate,
Pe cer doar nori din puf de păpădii,
Străjeri nu mi-aș mai pune la cetate,
În inimă mi-ar sta doar bucurii.
Mă clatin amețit de indignare
Când tot ce am clădit s-a ruinat -
Azi știu că ai iubit o oarecare,
Și știu că nu era ce-am meritat!
Plecată ești. Să fii cât mai departe,
În mine e ceva ce a murit!
Un drum ce ne-a unit, azi ne desparte,
Dar pașii mei îi poartă liniștit.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.