În aşteptarea celei ce a uitat să vină...

Se scutură de lacrimi bătrânii tei pe alei
Zadarnic aşteptară să audă paşii ei.
Trecut-au zile întregi de chipul nu-şi arată
Pierdută-n amintiri povară grea ea poartă.

Şi uite cum se întorc frunzele de dor,
Şi uite cum se aşterne nemărginit covor
În aşteptarea celei ce a uitat să vină
Pierdută-n amintiri înscrise pe retină.

Încărunţiră teii, dar ei azi nu-i mai pasă,
De ce i-ar mai păsa când grijile o apasă?
Nici inocenţa ei de acum n-o mai ajută
Pierdută-n amintiri e tot mai abătută.

Căzut-a încă-o frunză, ea iarna o aşteaptă
Zadarnic către tei ea pasul şi-l îndreaptă.
Trecut-au ani întregi copilă fiind pe atunci
Amintirea lor lăsă urme adânci.

În tumultul vieţii încetă să mai iubească
Aleile de tei cu coama lor cerească.
Se rătăci între oameni şi între clădiri reci,
Privind cum se joacă al vieţii sale meci.

Când timpul îşi pusă amprenta pe sufletul ei,
Ea se pierdu în amintirea teilor de pe alei.

poezie de Adriana Monica Burtea (14 iulie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Votează! | Copiază!