Dezzidirea
O să îmbătrânesc gândind la tine,
Și ce folos că prea bătrâni vom fi
Să mai avem puterea de-a zidi
Acea uitare-a sinelui de sine.
Mi se vor împlini soroace grele.
O să începi să șchioapeți în curând
Și n-ai să știi, pe gleznă lunecând,
Că te slăbești în patimile mele.
De ce trăim o viață separată?
Destinul nostru este scris de mult,
Veni-va poate vremea să ascult
Același timp comun cum o să bată.
M-am ascuțit în simțuri ca o fiară,
Mii de oglinzi mă strigă peste tot,
Dar te ghicesc unde te-ascunzi, căci pot
Să te focalizez pe-un vârf de gheară.
Mă va costa prea lunga risipire.
Nu știu cât voi putea să te iubesc
Și ce va mai rămâne pământesc
Când te voi scoate vie din zidire.
Un cavaler rămân, un om subțire,
Un visător mai sincer ca oricând,
Înaintând atent pe-un lat de gând,
Prin purgatorii albe de iubire.
poezie de Dragoș Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dragoș Niculescu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sinceritate
- poezii despre simțuri
- poezii despre gânduri
- poezii despre glezne
- poezii despre declarații de dragoste
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.