Te adun din crang cu dorul
Risipita si tacuta,
Te adun din crang cu dorul,
Slab mi-e sufletul si ochiul,
Ca nu te-am vazut o vreme.
Pe sub pomii ce-mi zambesc,
Eu ating frunze cu gene,
Si cu maini frang ram uscat,
Sa nu simt a mea durere.
Glasuri mici de pasarele,
Canta tare si mi-astupa,
Plansul ce-mi rasuna-n codru,
Dintr-un dor ce creste-n mine.
Murmur lung de ape line,
Urca si coboara-n mine,
Vin cu soapte si suspine,
Ce-mi sugruma inima.
Musc marunt cu dinti din buze,
Sa-mi simt sangele cum curge,
Sa nu pot striga la tine,
Chiar de muta-am sa raman.
Stau cu pleoape reci deschise,
Astept luna sa rasara,
Sa-i crestez cu iris fata,
Sa nu am lumina noaptea.
Sa nu vad nimic din timpul,
Cand te-am adunat cu gandul,
Si te-am strans cu nod in suflet,
De nu pot sa te dezleg.
poezie de Adelina Cojocaru din Gânduri dintre anotimpuri (20 octombrie 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.