Apă vie, apă moartă
De cum am gustat din acel lichid,
Am și devenit autocefal,
Ca biserica de răsărit,
Cu multele-i turle de vis opal.
Fermecat în mâini țineam șipul,
Plin ochi de vrăjitele picături,
În fiecare picătură-mi vedeam limpede chipul,
Zguduit de fantastice furnicături.
Ce bine c-am dat eu de apa vie,
Căutată de toate poveștile laolaltă.
Ba e moartă - mi-a spus o ciocârlie -,
Apă moartă, luată din baltă.
Atunci, cum se face că are efect?
Am întrebat firoscoasa de ciocârlie.
- Aceeași apă ce palpită în piept,
Pentru unii e moartă, pentru alții e vie.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.