Reîntoarcere la sine
neînceputul nor
neștiutul nor
durează o clipă
cât mă leapădă-n lume
pe-o câmpie de marmoră
spasm delirant
și marmora e arsă
cupă calcinată
înnegrită
în marmoră un nor a apăsat
de bună seamă a trecut un nor
probabil nu a fost decât un nor
dar poate este și un ciopor
mă naște pântecele lui umflat
de vreme ce sunt sunet
a trebuit să fie și un clopot
un clopot nevăzut
cu-albastrul cerului intrând în aiurare
se mai strecoară
pe aria orbitelor stelare
și sfera unui ou
ou neouat ce mă rezumă
și mă asvârle brusc în aer
paloarea nesecată să-și recapete
mai sunt vertebrele spinării cuiva
o înflorită osie de univers
și tot ce este aripă
și pe albirea ei se-ascute
o mișcă
o dislocă
îi surpă linia-mpietrită
și mă împinge și mă pune
pe mine să-i țin loc
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.