Primele ninsori
e ziuă și pe lume ninge și
între frigul de afară și
sângele din mine aromitor
de cald e-o înțelegere
tacită
copii privesc prin fruntea mea
ștergându-i florile de gheață
sunt fascinați de-ntinderile albe
amurgu-albastru li se va părea
somnul cu arbori și pâraie dantelate
venind până în dreptul lor
și căutându-i fără să-i atingă
un coridor se naște între fruntea mea
și-acești copii
pe dinăuntru
un loc melodios la fel cu golul
mărit
dintre vitraliu
și sfinții colorați pe el
mi-e capul plin în scara asta de copii
mă clatin doar puțin și îi aud
cu clinchet cristalin cum sună-n mine
și restul trupului mi-adoarme
în umbra existenței lor fragile
când primele ninsori îi cheamă
și stelele încep să li se uite fix în ochi
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.