Toamnă

Grăbesc spre toamnă-adânc aceste zile,
rotite cu pământ şi cer cu tot, mişcarea le-o
auzi în orice rod, în lucrurile cele mai
umile.

Ne sună paşii parcă pe un pod frumos adus
şi el spre rotunjime, stăpân pe-a timpului de
jos desime, pe-oglinzile de apă fără nod.

Mereu mai grele însă şi febrile, se-
nghesuie cuvintele-ntre file. şi câte, să
le rândui, am să pot?

O, dintr-a frunzelor pălind mulţime, din
dulcea lor armură din vechime răsare câte-
un tânăr voievod.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Votează! | Copiază!