Un fel de Prometeu
Ce tăcere insalubră
Mucezește împrejur!
Ce schimonosită umbră
Deseneaz-al meu contur!
Dorul meu suflat în aur
Brusc s-a metamorfozat
Într-o mostră de balaur
Ce prea mult a ajunat
Și înghite peste poate
Gânduri bune de nimic...
Dac-o fi să mi se-arate
Îl lovesc în ombilic.
Ce tristețe incoloră
Pe pomeți s-a așezat!
Ca smochina sicomoră
M-a ultra-estetizat
Parc-aș fi al meu părinte
Promovat de printre țânci
Care, să se mai alinte,
Ar urca la rai pe brânci.
Orișicât de insipide
Ar fi să mi se cuvină
Saturările avide,
Răbdător m-așez la cină.
Inodoră clipa trece
Și răpește traiul meu,
Îmbrăcând speranță rece
Sunt un fel de Prometeu
Ce-și dă inima ce bate
Sec, în pieptul dezvelit
Ca pe o ofrandă-n rate
Celei ce nu l-a iubit.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (12 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre smochine
- poezii despre murdărie
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre dor
- poezii despre Prometeu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.