Povestea noastră fi-va pomenită
Mi-am pus tinerețea pe aripi de fluturi,
Fluturii i˗am pus între petale de flori,
Florile au fost stropite din ciuturi
Cu apă sfințită din ghiers de viori.
Viorile ajuns˗au la tine în brațe,
Brațele s-au făcut ram de poveste și dor,
Povestea și dorul au început să ne-nalțe
În propria casă cu soare˗n pridvor.
Timpul a mușcat hoțește din noi,
A marcat fluturii în culori argintii,
Cineva i-a prins cu zâmbet vioi,
Acel cineva sunt proprii copii.
Acum tinerețea e în alte petale,
Noi o privim bând apă sfințită,
Vioara se avântă într˗o nouă cale
Unde povestea noatră fi-va pomenită!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.