Botezară copilul şi îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinţi. Copilul crescu şi se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de ci...

Botezară copilul şi îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinţi. Copilul crescu şi se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, şi de ce creştea, d-aia se făcea mai frumos şi mai drăgălaş. Darămite de învăţat? Învăţa ca nealţii pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăţa mai din adânc decât dascălul. Şi astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că ştia carte până în glezne, alţii zicea că până în genunchi, iară alţii, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aş fi spus că ştia carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac şi eu din gură ca un peşte, şi nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaş, că numai încălecă pe mânzul lui, şi mi ţi-i dete călcâie; iară mânzul, carele şi dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaş zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, şi duşi au fost până în ziua de astăzi.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!