De paști...
culegeam frunze de nuc pe care
bunica le punea la fiert și vopsea
o grămadă mare de ouă
din când în când
își ștergea cu mâneca
lacrimile și ofta...
viața m-a îndepărtat de sat
doar scrânciobul
de sub craca nucului putrezit
mai zgâlțâie liniștea
pe prispa veche un păianjen
urcă pe tristeți
prin crăpătura casei se vede cerul și
Dumnezeu cum se plimbă tăcut
Doamne, cât a mai iubit lumea
și nouă sufletul!
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre păianjeni
- poezii despre plimbare
- poezii despre iubire
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.