De necaz

Nu mai arde felinarul sufocat de fumul gros;
Pe pereţi nici măcar varul nu sclipeşte prea fălos...
Pâcla nopţii se aşează, şed şi eu îngândurat;
Doar un greiere cutează a cânta destrăbălat.

Mărul falnic din ogradă, printre ramuri las-un pic
Luna să se întrevadă suind greu peste colnic.
A intrat iar, fiecare, la dormit şi la visat,
Somnul meu mai greu apare, că de vis m-am săturat.

Numai mintea-mi ticluieşte câte sunt şi câte nu-s,
Plosca gâtul îşi lungeşte cu un dram de viaţă-n plus,
De cu seară burduşită cu nectarul de butuc ;
Îi prind gâtu-ntr-o cllipită, nu aştept să mă usuc.

Ce-ţi e şi cu viaţa asta ce nu crapă de necaz...
Bând un gât, şezând de-a coasta, îmi dau lacrimi pe obraz:
Sărăcia-i o povară şi cu ea nu mă împac,
Dar iubirea, bunăoară, de ce nu-mi e dată leac?

Trece viaţa poticnità, tot în drum spre asfinţit
Trecând binele prin sită şi sorocul de iubit;
Eu m-am pârguit a toamnă şi-mi beau vinul învechit -
Că trăiesc, nu prea înseamnă, deşi încă n-am murit...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (10 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!