Câteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul nașterii, și făcu un dolofan de copil ca un îngeraș. Biata femeie! căci n-a...
Câteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul nașterii, și făcu un dolofan de copil ca un îngeraș. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferințele ei, și alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se știa nepângărită. Și vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopți, se opri. Ea simți că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neștiind pe ce țărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieșind la uscat cu copilașul în brațe, rătăci încoa și-ncolo prin pădure. Apoi se așeză în scorbura unui copaci mare și gros ca butia. Acolo stete ea mai mulți ani, hrănindu-se cu ierburi și rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea își creștea copilul cu drag.
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.