Veni și noaptea și orașul își aprinse ochii ferestrelor. Cocoșelul veghe până târziu, când se stinse și cea din urmă luminiță. O liniște deplină stăpânea văz...
Veni și noaptea și orașul își aprinse ochii ferestrelor. Cocoșelul veghe până târziu, când se stinse și cea din urmă luminiță. O liniște deplină stăpânea văzduhul. Simți cum somnul îi mângâie pleoapele. Era vremea să se culce și dânsul. Nicicând nu fusese mai fericit. Cuibărită sub aripa lui călduroasă, rândunica asculta cu drag cum îi bate inima...
Virgil Chiriac în Cocoșelul fără inimă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.