Şi peniţa cum asudă

Mi-a fost cu tine viaţa mai frumoasă,
Mai caldă noaptea stelelor târzii ;
Mi-ai fost mai mult decât puteai să-mi fii,
Mai mult îmi ajungea viaţa rămasă.

Cu tine m-am născut încă o dată
Şi ţie m-am lăsat să mă mângâi ;
Te-aveam şi mă rugam să îmi rămâi
Iubirea ce o viaţă-mi fu visată

Şi dorul îmi era duios şi blând
Când tu îmi erai leac de vindecare,
Iar eu şi numai eu eram sub soare
Acel ce te scria mereu în gând.

O, Doamne şi peniţa cum asudă
Când ţie îţi închin acest poem
Ce-mi este un refugiu de boem
Ce rumegă bucăţi din viaţa-i crudă!

Cu tine-am fost... Ce mult am vrut să fiu!
Feştila-mi ţine loc de lumânare
Şi pâinea-i aluat fără de sare,
Iar sufletul îmi e de tot pustiu.

Nu-s vise necurmate de trezie,
Nici sori care odată nu s-au stins...
Cum eu să fiu, atunci, de neînvins
Când inima-ţi nu vrea să mă mai ştie?

Mi-ai fost senin curat şi împăcare,
Te am azi resemnare şi regret
Şi focu-mi arde-n sobă mai încet,
În timp ce eu respir ca fiecare...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (19 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Votează! | Copiază!