Meditatie
ma simt a fi o stanca pierduta in ocean..
din care oceanul smulge bucati, an dupa an,
dar stanca neclintita suporta acest supliciu
caci soarta lor unita-i... si face un sacrificiu.
ma simt a fi copacul de toamna dezgolit,
ce trunchiul isi apleaca in vantul razvratit
si frunzele-si aduna sub el, ca pe-o comoara,
dorind sa le ascunda de timpul ce omoara.
ma simt a fi o pasare captiva-n colivie..
si-a carei existenta e scurta dar n-o stie.
hraneste cu iluzii desarte al ei vis...
sa zboare-n libertate nicicand nu-i e permis.
in fine, ma simt om caci asta imi e soarta...
trecand pe drum strain, cumva... pierdut-am harta...
de-atunci, stau la rascruce si simt ca imi e dor
sa plec la drum, s-ajung din urma un calator...
poezie de Maria Cristina Iordache
Adăugat de Maria Cristina Iordache
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Cristina Iordache. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.