Sonet Cocktail
Alunecare din idee-n lucruri
Cădere din cuvinte-n dinți
Un cer de vară care-l scuturi
Și se preling trei sori fierbinți.
Și mă preling de dor și lene
De lenea de-a privi-n-afară
La ora când nevinovate stele
Curgând se-ntoarnă și-nconjoară,
În brîu țesut un microcosmos
Ca al ferigii univers.
Vers după vers și ochi cu os și rană
Din vers mai încropesc un vers:
Căci nu se poate să te scuturi
Nici de idei, de fapte sau de lucruri.
sonet de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.