Cinci farmece binecuvântând nedumeriri

1
Când pleci din oraş, imediat,

câinele şi eu păstrăm o tăcere plină demnitate.
După numai două ore
intru în vorbă cu cineva, după trei
îmi spune povestea vieţii ei.
Dau din cap la fiecare cuvânt,
încurajând-o, dându-i de înţeles
că are tot timpul din lume.

2
Am viciul

de a face curte poeziilor.
Patetic, ştiu.
Îmi mai place să vizionez emisiunea Oprah,
bineînţeles când sunt sigur că nu mă vede nimeni.
Recunosc,
fac curte poeziilor, privesc Oprah
şi uneori noaptea oftez încet,
îmi numesc oftaturile
arături de primăvară, pământul meu afânat.

3
Stând la asfinţit în tăcere, admit,

viaţa mea curge astfel:
crengi întunecate
scrijelind ferestre şi mai întunecate.

4
"Ce mai faci?"

Întreb la serviciu o femeie.
"N-am idee,"
răspunde,
părând mulţumită de viaţa ei,
acolo, în adâncul intim
al propriei mirări.

5
Nu ştim,

nu putem, într-adevăr, şti,
niciodată n-am ştiut,
niciodată nu vom şti.
Pur şi simplu, nu ştim.

poezie de Jim Moore din Invisible Strings (2011), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!