între-vis
Viorile prăfuite nasc
păianjeni aurii, arcușul spre sud
cu o umbrelă roasă își împarte veacul
sunt două la număr, una veche, reală, cealaltă
neterminată
cioplită din lemn ciudat violet
cu vinișoare albe
seamănă cu o aripă îndoită-n jos
a unui cocor sau a reverență, după concert
contemplând cadrul acesta, ceva familiar
mă ține fix și nu știu
înăuntrul meu «fost» sau «viitor», l-am văzut
astfel?!
în unica secvență în punctul critic
orele 11:59 când am deschis al treilea
ochi la marginea unei prăpăstii cețoase
«Unicul dirijor» dacă m-ar chema în orchestră
cum să mă prezint cu corpul dezacordat?!
alt instrument nu primește
cețuri urc și
mi-e din ce în ce mai frică
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.