renăscându-mă
despre indiferența durerii vorbesc umerii
împovărați, oricât i-aș șlefui
se cresc pe ele poverile și mai grele
mă las în jos în genunchi, să muște ochiul
vârful ierbii
să ți se pară flori negre ochii mei, iubito
dacă din întâmplare treci fluture-argintiu
despre nepăsarea dorului voi învăța aici
îi este totuna dacă mai țin speranță sau
mi-a împietrit grumazul
voi păși cu palmele în țărână și tălpile pe cer
împiedicându-mă de norii contrari și tot
te voi ajunge, oriunde vei fi, iubita mea de suflet
de carne, de os și de sânge
surâsul tău
mă vindecă de moartea multiplicată, dă puls
cadranelor mele interne și îmi arată estul
născându-mă, renăscându-mă
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ochi
- poezii despre iubire
- poezii despre învățătură
- poezii despre vorbire
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre puls
- poezii despre nori
- poezii despre negru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.