Calul arab - Le cheval arabe
De la un timp, moartea
vine în galop,
strivește "les belles fleurs",
luând pe șei,
desagi de vise;
noi, oamenii, nu putem
să-i punem căpăstru.
Se aude un nechezat
de temeri aburinde
în amurgul parizian.
O, calule arab,
cu coamele neîngenuncheate
de gloanțe,
încetinește-ți mersul,
să putem să mai vedem
iubirea din ochii copiilor.
Mai stai un ceas,
să putem îmbrățișa
florile - surori
să putem săruta
copacii - frați...
Ți-om da să mănânci
fluturi de așteptare
și te-om potcovi
cu stânca colțuroasă
a uitării.
Tu să ne uiți, noi să te expirăm
dincolo de respirația vieții,
în plămâni să păstrăm Raiul,
teama de tine
să o priponim în zare.
De ce ne lași să cerșim doruri
de cei dragi,
la porțile eternității...?
Taci, puțin! Să putem auzi
sous le ciel de Paris:
Iubirea nu a putut fi ucisă
L'amour est en vie...
poezie de Lavinia Elena Niculicea (14 noiembrie 2015)
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frică
- poezii despre cai
- poezii despre Paris
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stânci
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.