Există două feluri de joc - jocul de gentlemen şi celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferenţă riguroa...

Există două feluri de joc - jocul de gentlemen şi celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferenţă riguroasă - şi cât de josnic e în fond această diferenţiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici, rareori mai mult, de altfel, poate să pună şi o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracţiei, numai ca să urmărească procesul câştigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel câştigul în sine. Dacă a câştigat, îşi poate permite, de pildă să râdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată şi să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-şi urmărească şansa, să facă combinaţii, şi nu din dorinţa plebee de a câştiga... Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoţii din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele şi plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sunt francezi.

Dostoievski în Jucătorul (1991)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!