De toamnă
Mă-ntreb adesea unde să-ți mai scriu
De ce cuvântul meu e de prisos,
Mă mir că mai pot scrie și sunt viu
Cu-atâta plumb și risipire-n os.
Și-această toamnă rece și bastardă
Cu agonia ei nevindecată,
E pretutindeni, în priviri, pe stradă
Iar eu petrec cu ea, la o serată.
Mi-ai spus că o să treacă, dar eu știu
A te iubi e-o boală fără leac,
Încerc în crucea nopții să îți scriu
Ce simt acum, la început de veac.
E un dor ce seamănă-a pustiu
Și sunt cu toamna, conversând, în parc.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Adrian Abrudan. [Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre plumb
- poezii despre parcuri
- poezii despre noapte
- poezii despre medicină
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.