Toamnă-n octombrie
Ceea ce vezi, nu e ce crezi...
... E, totuși, toamnă prin livezi,
Se-adună vis de ger furat,
Festin caduc, netulburat,
Mi-e dor de tine... Și-i ciudat,
N-ai ochii verzi.
Pocalul tău cu must de cer,
L-am deșertat în cerebel...
Plutind sub mantie de vis,
Adie iz de paradis,
Păcate vechi, de jar nestins,
De plumb și fier.
Ce e cu tine? Ce păcat...
Ascuns în umbră, ferecat,
Sufletul tău de poame dulci,
Alungă clipe dragi și lungi...
În toamnă cor de nibelungi
Peste asfalt.
Se-asează bruma peste vii
Iar Eminescu nu-i... Să știi
Vechi catedrale au apus,
Covor de frunze nepătruns,
Mit alegoric și confuz...
Ani mii și mii.
Știi, iar e seară... Și din nou
Peste-al trecutului ecou
Coboară umbre largi de lut...
Cad frunze peste-al vieții scut
Te mai aștept, târziu, tăcut,
În visul meu...
Octombrie... Plopi dezveliți...
Tresar castanele fierbinți,
Sub mâini de precupețe, reci,
Cu ochi banali, la sâni cu teci...
Coboară noaptea pe poteci
De munți răniți.
poezie de Mugurel Pușcaș
Adăugat de dory58
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mugurel Pușcaș. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.