Rondel de vacanță
M-am învoit cu fagul - magic frate -
Să ne aștearnă pat din ramuri-pui
Și făr' a duce grija nimănui,
Vom cuceri un colț de libertate.
Mărunte griji sunt date la o parte;
Învesmântați în verde-albăstrui,
M-am învoit cu fagul - magic frate -
Să ne aștearnă pat din ramuri-pui.
Tihnite clipe, veșnic numărate,
Să nu ne dați pe mâna orișicui!
Prin vise trecem dulce-amărui,
Cu inima și două mâini curate
M-am învoit cu fagul, magic frate.
rondel de Valeria Merca (13 august 2015)
Adăugat de Valeria Merca

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.