Logodna
La logodna visului cu luna,
când sub pleoape candele se-aprind,
Stelele coboară una câte una
din mătăsuri palide foșnind.
Zălogiți nimicului, tăcerea,
Plopii ca din caiere și-o torc.
Vântul doare lin ca mângâierea
mâinilor ce nu se mai întorc.
Sieși neputând să-și mai încapă,
din adâncă zare a nimănui
Sufletul se varsă ca o apă
dincolo de limitele lui.
poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.