Acele duminici de iarnă

Tatăl meu se trezea devreme, chiar şi duminica,
şi se îmbrăca în frigul bleumarin al dimineţii,
apoi, cu mâinile asprite de intemperiile vremii, care mâini,
din pricina muncii de-a lungul săptămânii, dureau,
făcea focul în casă. Nimeni nu i-a mulţumit vreodată.
Mă trezeam auzind scârţâitul gerului.
Când încăperile erau deja încălzite, el ne striga,
şi, fără grabă, începeam să mă îmbrac,
încă temător de răutatea insistentă a acelei case;
îi vorbeam cu indiferenţă,
lui, care alungase frigul din casă
şi-mi lustruise, de asemenea, pantofii.
Ce ştiam eu, ce ştiam eu
despre iubirea austeră sau despre birourile neprietenoase?

poezie de Robert Hayden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!