În toamna nesfârșită a vieții
O, Doamne,
am ajuns să-mi văd amurgul
ca un copac ce-și pregătește
în toamnă târzie
așternutul hibernal.
Ca și copacul de frunze scuturat,
mă văd un alt copac,
imagine nesfârșită a vieții
în oglinda apelor netulburate.
Iar dacă vântul potrivnic din cer
nori negri semăna-va spre mine,
cu resemnare, în cele din urmă,
în propria mea oglindă
cu amintiri duioase
voi merge spre început.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.