Rondelul holdei
Holdă-naltă aurie,
Unduiești sub cer senin,
Trec prin preajmă, mă închin
Cu sufletu-ncărcat de bucurie.
Tot așa aș vrea să fie,
Să ai spicul tot mai plin,
Holdă-naltă aurie
Ce unduiești sub cer senin...
Dansezi sub bolta azurie,
Până vin secerătorii
Cu suflet plin de nostalgie
Și te jertfesc pe piatra morii,
Holdă-naltă, aurie...
rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.