Adlestrop
Da. Îmi amintesc de Adlestrop
De nume, pentru că într-o fierbinte
După-amiază rapidul a frânat brusc în gară.
Era un iunie târziu, țin minte.
Aburul a fluierat. A tușit un om.
Nimeni n-a urcat, nici coborât la stop.
Peronul a rămas pustiu. Tot ce-am văzut
A fost numele. Atâta Adlestrop
Și sălciile, scaieții, iarba
Și crețușca, fânul uscat în stoguri, rostogol;
Nimic pe lume mai static și mai singur
Decât un norișor alb, pe cerul gol.
Și în acel moment, o mierlă a cântat
Pe-aproape urmată-apoi, din sihăstrie,
Până departe, nostalgic, de tot păsăretul
Din Oxford și din Gloucestershire.
poezie clasică de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Este disponibil și textul în engleză.Vezi poezii despre gări, poezii despre muzică, poezii despre frânare sau poezii despre abur
1 Petru Dimofte [din public] a spus pe 28 iunie 2015: |
| Edward Yhomas nu este ceea ce am putea numi un poet cunoscut; totuși, Adlestrop a fost printre primele zece cele mai cerute poezii din cadrul programului Poetry Please. Adlestrop este, într-un fel, o poezie ciudată, pentru că, deși în realitate nu se întîmplă nimic, ea sună extraordinar de trist. |
2 Silvia Velea [utilizator înregistrat] a spus pe 28 iunie 2015: |
| Felicitări pentru traducere! Am citit-o și în engleză și am simțit aproape aceeași euritmie. Cel mai greu, la astfel de poezii sensibile, e să transferi emoția, să recreezi starea, să identifici miezul afectiv apropiat al cuvintelor care provin din culturi diferite și să le montezi, ca pe pietre prețioase, în structura poeziei. Mie poezia asta nu-mi sună trist, nici în original, nici în traducere. Poate pentru că simt pacea și armonia vieții în întregul "tablou", iar în armonie stă bucuria, nu tristețea. |