Colind
În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colț cu pașii mici
Aduc în casă lemne
Și e o liniște de rai
În gestul lor de-o viață
În care dau nutreț la cai
Și oile-și răsfață
Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică
Și uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioșat un pic
Coboară din icoană
O capră și-a zdrobit un corn
Sărind pe ușa spartă
Desenul fumului din horn
E operă de artă
Și-n toate șipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cănd vreascurile-n brațe ard
C-o mistică ardoare
Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet
Scânteietorul lor răsad
Plutește blând în aer
Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă
Trei sferturi să se afle-n cer
Și doar un sfert în humă
Și nu se știe, sunt țărani
Sau îngeri sunt pe semne
Cei care de atâția ani
Aduc în casă lemne
Și suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-I fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toți aceștia
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre țărani
- poezii despre îngeri
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre răsfăț
- poezii despre religie
- poezii despre ninsoare
- poezii despre lemn