Ea purta un albatros legat la gât
unii spuneau că ea e stăpâna
oceanului adimensional,
alții știau că e doar știma
cu ochii de mătasea broaștei,
numai visătorii credeau că ea era sirena
ce-l amăgise pe albatrosul regal,
stăpânul cerului de deasupra valurilor,
(de fapt, albatrosul era încarnarea
-sufletul marinarului-
înecat în vaginul materiei primordiale,
amăgit de cântecele ei ademenitoare,
ce nimerise-n plasa ei și murise înecat,
el-libertatea spirituală a omului
printre mediocrități-)
albatrosul ei venise-n zbor
planând pe curenții de aer
de deasupra oceanelor
atras de cântecul ei misterios.
într-o oglindă a azurului de argint
se reflecta lumina lunii și a oceanului
acolo ea era atrasă de umbra albatrosului
din lumea de dincolo
câteodată, oglinda-i părea un ochi străin
în care ea căuta adevărul,
virtutea și păcatul,
alteori autoamăgirea, iluzia
de atâta așteptare și dor de albatros
părul ei se metamorfozase în plante,
carnea pe os, în reavăn pământ,
oasele, în piatră,
sângele în apă,
ochii în luminile cerului,
așteptarea în vânare de vânt.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre ocean
- poezii despre muzică
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre sex
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.