Iadul
Diavolul s-a înșurubat
În carnea pământului...
Mușcă din firea umană...
Egourile se întind ca niște zdrențe
Mucegăite, pe trupurile înlănțuite.
Viciile urlă-n turbare -
Este un microcosmos numit iad
În fiecare.
Suntem celulă a răului,
Primind încleștarea ca pe o dezmierdare -
Non-prezența ne doare.
Ochiul gol e scena ce contravine
Legii divine.
La tot pasul - dezastru.
Sânge alunecând peste brațe...
Droguri-termite,
Aripi de speranțe ceruite.
Violuri și crime, fapte nelegiuite...
Arde tăcut flacăa diavolului,
Îmbietor...
Respirăm cenușa risipirii...
În somn, înspre geneză ne-ntoarcem,
Prea târziu ne rugăm...
A bătut gongul morții-
666 - cifra fatidică
E stigmatul spre veșnicia cea silnică.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.