Sufletul fluviului
În preajmă, sufletul fluviului,
palpitând,
sufletul fluviului, împărțind egal
pe maluri, daruri ierbii și mărăcinilor,
tufelor cu fructe otrăvitoare și arbuștilor
cu frunze mustoase, mici boabe de rouă;
bucurați-vă, parcă spunea, și nu vă învrăjbiți,
aceasta-i doar apa,
ci restul în voi căutați-l,
malul al vostru e și voi, toate,
ale lui sunteți.
L-am văzut ieșind din adâncul undelor,
era tânăr și neîncoronat,
puțin adus de spate,
mergea gânditor și încet,
călugăr al apelor...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.