Întunericul se așternea în jur. Totul era cufundat în liniște, totul. Dar sus, în înălțimi, fremăta cântecul etern, suflul vântului, foșnetul surd îndepărtat...
Întunericul se așternea în jur. Totul era cufundat în liniște, totul. Dar sus, în înălțimi, fremăta cântecul etern, suflul vântului, foșnetul surd îndepărtat care nu încetează niciodată. Am ascultat atât de îndelung acest freamăt nesfârșit, morbid, încât a început să mă tulbure. Desigur că erau simfoniile lumilor ce se rostogoleau prin necuprins deasupra mea, stelele care intonau un imn...
Knut Hamsun în Foamea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.