Sub creangă de luceafăr

Pletele văzduhului se răscolesc în vânt,
Sub creangă de luceafăr creşte un cuvânt,
Se înmulţeşte limba cu rana mântuirii
În ginta de iubire supusă tăinuirii.

O doină se mai plimbă pe buzele de rouă
Şi vulturii s-aşează în pecetea nouă
Unde îngeri dacici prin sânge ne-au sfinţit
Credinţa întru Domnul în rai desţelenit.

Vin muguri, muguri pleacă în umbrele de crini,
Norocul înfloreşte pe pajiştea cu spini
Şi nu se răstigneşte, o, nimeni pentru noi,
Învăluiţii vremii cu doruri şi nevoi.

O, Doamne, lacrimi curg şi lacrimile seacă,
Din aripa de sânge şi zborurile pleacă
Şi noi, o bocceluţă de gânduri şi durere
Rămânem să mustim eternu-n alte ere.

Suntem doar o Golgotă în plaiul românesc,
Brazde de-ntuneric mereu ne răscolesc,
Îngenuncheaţi rămânem învăluirii noastre
Rugându-ne speranţei din cerurile-albastre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Votează! | Copiază!