Stăpân al veșnicului mâine
Stăpân al veșnicului mâine
Și-al creatorului prezent,
Prohod de vise și de lacrimi
În sine, veșnic penitent,
Primesc, m-aplec cu-nchinăciune,
Ca-n fața Sfântului Altar,
Să mă-nfrățesc cu devenirea,
Sorbind din mustul ei amar.
Să-mi fie brațele, pe ceruri,
Un candelabru... Lanuri coapte
Să-mi încolțească în privire
Și firea care mă desparte
De simplul și divinul cântec
Al existențelor cerești,
Să se topească-n pacea lumii
De dezmierdări dumnezeiești.
În păr, cu roadele de fapte,
Sărutul să vi-l dau, stăpâni
Care m-ați biciuit, trădându-mi
Surâsul oamenilor buni.
Să v-adăpați cu neputința
Transcendentalului destin,
Iar eu, o ultimă uitare,
Cu ochii-n lacrimi, să revin...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.