Ești
Ești ornicul ce duce-n infinituri
Clipa acestei calde deveniri...
Ești polul sud al vieții... În săruturi
Măsori a unei stele străluciri.
Zefirul poartă urma tălpii tale...
La colț de stradă, veșnic, poza ta
Îmi face semn. Dar tu ești rupt din soare,
De-aceea eu, eu nu te pot vedea.
Ești prim atom al unei piramide,
Aur pudrat pe coapse de femei,
Pe sânii tresăltând de-nfiorare,
Ca un vulcan în brațul unor zei.
La tine vin mai toți să se închine,
Căci tu ești semnul către transcendent,
Și îți aduc licori, mătăsuri fine...
Până la tine, mulți creștini se pierd.
Ești pasăre și cânt, mister și liră,
Ești înger săgetându-mi inima,
Dar ești, oh, ești atâta de departe!
Iar eu, oh, eu, n-am să te pot avea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.